Aici sunt mesaje primite de la cititorii şi clienţii noştri, sau de la vizitatorii sitului.
Ne puteţi trimite impresiile dvs. prin formularul sau adresele din pagina de contact.

Daniel Munteanu (Bacău) Domnule Alexandru, revin la dvs. pentru a vă mulţumi pentru cărţile trimise (şi gratuit); sunt deosebite atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi al mesajului. Păcat că puţini au acces la ele, puţini sunt cei care le doresc, le înţeleg mesajul real şi le dau atenţia cuvenită (ca seriozitate, înţelepciune şi credinţă în Dumnzeu). Viaţa însăşi constat că este o şcoală care în permanenţă, cu bune şi cu rele, ne formează, ne cizelează, ne purifică, ne perfecţionează şi ne înfrumuseţează sufletul fiecăruia din noi (la unii mai greu şi lent, la alţii mai uşor şi mai rapid - mai ales pentru cei ce vor în mod serios acest lucru). Personal, am dorit şi doresc binele tuturor (prin cinste, fapte bune, respect, modestie, bun simţ, înţelegere, răbdare, intenţii, vorbe, sfaturi bune, bunătate sufletească), dar ceea ce m-a afectat mult, în cei 42 de ani, a fost răutatea şi făţărnicia unor oameni (adesea fără sens, fără un motiv real) care au perseverat zeci de ani în a gândi, a vorbi şi a face rău mie şi altora. Bunătatea şi răbdarea mea, cinstea şi modestia adesea au fost călcate în picioare. Asta nu înseamnă că judec pe cineva, dar făcând şi dorind binele şi primind în schimb răutate, necinste, suferinţă, te întrebi care mai este rostul binelui sau al răului. Întotdeauna echilibrul bazat pe înţelepciune, bun simţ, cinste, bunătate reală, modestie, respect, intenţii curate bazate pe credinţă şi iubire este, consider, esenţa vieţii. Binele trebuie aplicat cu măsură, întotdeauna unde este benefic şi necesar. Un rău distructiv, fără sens, copleşitor adesea nu foloseşte nimănui, iar binele la fel, fără sens, devine sufocant, nefolositor, mai ales dacă este aplicat pentru oameni care nu-i cunosc frumuseţea, scopul, rostul şi măsura. Dumnezeu înseamnă armonie, echilibru, totul cu măsură şi toate bazate pe iubire constructivă. Fiecare din noi evoluăm în mod conştient, folositor, real şi spre lumina lui Dumnezeu, numai prin acest echilibru. Fără echilibru, evoluăm greu, rătăcim pe căi greşite, ne chinuim inutil. Vă doresc multe succese, bucurii, sănătate şi lumină. Cu stimă, Daniel Munteanu (Bacău) Carmen Cojocaru (Vasto Marina - Italia) Dragă Alexandru, Admir mult ceea ce faceţi voi la Editura Solteris şi cărţile pe care le publicaţi. Am avut şi eu onoarea să le citesc, nu pe toate, dar încet-încet le voi citi. Ideea este că am mult de citit: eu citesc încet pentru că îmi place să asimilez, să înţeleg fiecare cuvânt, să pătrund înţelesul adânc şi esenţa frazei. Cu drag, Carmen Cojocaru (Vasto Marina - Italia) Adriana Cojocaru (Vasto Marina - Italia) Domnule Alexandru Iacob (Arbore), Anul trecut, fiica mea a cumpărat o carte miraculoasă din Bucureşti - "Cetatea Focului Sacru". O citesc în fiecare zi şi plâng, o port după mine, ca pe o Biblie. Eu şi fiica mea locuim temporar în Italia şi cărţile româneşti îmi lipsesc. Cartea scrisă de dvs. îmi ţine de cald şi de dor. Sunt născută în judeţul Neamţ. Toate rădăcinile mele sunt acolo. Mi-aş dori cărţi care să-mi picure în suflet bunătate, iubire şi spiritualitate. Am ajuns în Italia pentru că nu puteam munci în România. Îmi lipseşte ţara mea... stau ore întregi privind marea şi binecuvântând România... În anii 90 am cumpărat "Viaţa pe Geea" de la dvs. şi am tot căutat cărţi de la Solteris. Acum, de 2 ani, nu mai am posibilitatea să cumpăr nimic. Las la latitudinea dvs. şi aştept să-mi trimiteţi o listă a cărţilor editate până în prezent la Editura Solteris. Salutări, Piatra Neamţ, din partea noastră. Salutări României şi Dumnezeu să vă binecuvânteze să duceţi mai departe Lucrarea începută. Cu aceste rânduri, vă trimit o parte din inima mea, cea mai bună. Cu voi acolo, România şi Moldova au un viitor. Mulţumesc lui Dumnezeu că oameni ca voi există încă. Cu dragoste de român, Adriana Cojocaru (Vasto Marina - Italia) Cristi Gabriel (Brasov) Stimată Editură Solteris, Binecuvântat fie Dumnezeu mereu şi mereu, şi binecuvântată fie viaţa însăşi. Dragi prieteni, sunt un admirator al cărţilor dvs., de curând am găsit pe piaţa braşoveană cartea "Arta cunoaşterii în tăcere", de Bedri C. Cetin şi Beatrice Tuhari. Când am deschis această carte, întreaga mea fiinţă s-a mişcat profund, contopindu-mă cu sinele meu universal care este Creatorul însuşi. Mulţumesc lui Dumnezeu că existaţi şi că puneţi la dispoziţia celor care vor sa-si trezeasca Sinele, sa se elibereze de conditionarea societatii, toate aceste minunate cărţi. Suntem cu toţii mesagerii divinului şi sufletul meu se apleacă cu deosebită recunoştinţă, cu inima plină de iubire faţă de toţi cei care lucraţi acolo, la editură. La final, vă trimit o poezie deosebită pentru sufletele voastre: "Cântecul care nu se termină niciodată Este cântecul de iubire Cu cât iubeşti mai mult, Cu atât mai mult doreşti să iubeşti De aceea, cântecul meu este nesfârşit Căci eu iubesc. Atunci când primesc iubirea lui Dumnezeu Inima şi mintea mea caută iubirea Şi trezesc sufletul Tot caută apoi minunatul cântec al iubirii, Cântecul care nu se termină niciodată..." P.S. Când cuvintele devin cărţi, vor da aripi sufletelor noastre, când vor deveni vii, ele vor dispărea, însă dispariţia acestora va fi cu adevărat reală doar atunci când ele devin propria noastră experienţă. Tot ce va rămâne va fi tacerea. Adevărul este şi va rămâne totdeauna inexprimabil. Cu iubire necondiţionată, Cristi Gabriel (Braşov) Alina (Păuleşti - Prahova) Citind cartea "Cetatea Focului Sacru" am avut o revelaţie despre trecutul misterios al Templului Sacru de la Ţâpova. Priveam peretele stâncos care străjuieşte malul Nistrului şi pe stânca milenară vedeam inscripţii de foc lăsate acolo de maeştrii nemuritori care au locuit cândva în acele grote rămase mărturie peste veacuri. Aici s-a aflat cel mai străvechi centru de iniţiere unde veneau spre desăvârşire multe căpetenii din teritoriile dunărene, mai ales regi traci, printre care şi marele Burebista, au căpătat aici învăţătura ocultă. Teritoriul României, de la Dunăre până dincolo de Nistru, ajungând până la malurile Donului, era locuit de cei mai civilizaţi oameni, de poporul hiperboreenilor. După urmele lăsate de-a lungul teritoriului, din poporul hiperborean făceau parte mulţi atlanţi care s-au refugiat din faţa Marelui Diluviu şi au ajuns prin migrare lângă Nistru unde au întemeiat Templul Sacru. Drumul străbătut de ei este presărat cu multe morminte megalitice şi multe monumente megalitice care ascund centre energetice doar de ei cunoscute. În istorie acest drum este cunoscut sub numele de Calea Megalitică. Aceasta s-a petrecut cu mult timp înainte de formarea triburilor tracice la sud de Dunăre. Însăşi Zeul Zamolxe al dacilor era un hiperborean care a trăit mulţi ani în Templul de Iniţiere de la Ţâpova. Piatra Albă este un rest din altarul unde se primea iniţierea. Mai sunt şi astăzi câteva însemne care simbolizau Divinitatea (triunghiul reprezentând trinitatea absolută), iar Soarele şi Luna - cele două dualităţi ce străjuiesc Pământul. Aici, la Ţâpova, se află una din porţile de trecere pe tărâmul Shambalei. Hiperboreenii erau nemuritori, iar misiunile le primeau direct din Shambala. Templul pe care aceşti nemuritori l-au construit pe malul Nistrului se numea Templul Soarelui, iar aici primeau iniţierea toţi şefii de triburi care respectau legile divine. Înţelepţii din Shambala asistau la ceremoniile de iniţiere unde primeau Focul Sacru, adică erau în comuniune şi comunicare directă cu Divinitatea. Mai târziu, acest templu spiritual a migrat în sud, spre Dunăre, mai precis în dreptul unui braţ al Dunării şi se numea Insula Albă, actuala insulă a Şerpilor, care era o altă poartă de pătrundere în lumea nemuritorilor, Shambala. Aici, la Ţâpova, în perioada ei de glorie a Templului Soarelui, a trecut şi Marele Învăţător Iisus Hristos, după plecarea din Israel. Amprenta lui energetică a rămas la fel de puternică peste secole. Pe locul unde marele Învăţător a locuit într-o chilie din lemn s-a ridicat actuala biserică, iar în cupola bisericii se află holograma Marelui Iisus. Această hologramă apare ca o lumină puternică atunci când cei care se roagă au credinţă puternică în El. Puterea iniţierii este resimţită şi astăzi de toţi cei care vizitează acest locaş sacru cu sufletul pur şi sunt deschişi către ştiinţa ocultă. Ei capătă o extindere a conştiinţei şi pentru unii conectarea cu spiritul superior care îi poate ridica pe o treaptă superioară a evoluţiei spirituale. Pentru cei care, la revenirea în mediul puternic materialist, se lasă purtaţi de valurile vieţii, este o pierdere treptată a darurilor primite de la maeştrii nevăzuţi ce străjuiesc permanent Templul Sacru. Acum acest templu este doar energetic şi oferă tuturor vizitatorilor daruri nepreţuite conform deschiderii şi dorinţelor fiecăruia. Prin puritate sufletească şi dorinţă de contopire cu Divinitatea interioară pot deschide mult mai mult acel canal ascuns oamenilor până nu demult. Să nu uităm că aici marele domn Ştefan cel mare şi Sfânt a căpătat iniţierea şi aşa se explică de ce el venea aici înaintea fiecărei bătălii. La Templul Iniţierii, marele Ştefan intra în comunicare directă cu Divinitatea, avea revelaţii asupra luptei care urma. Prin puterea concentrării, marele Ştefan aducea viitorul apropiat şi-l transmitea în clipa prezentă. Întreaga bătălie era vizualizată în cele mai mici amănunte. Puţini erau cei care ştiau de plecările lui secrete pe aceste meleaguri. Era însoţit doar de 3-4 persoane foarte apropiate lui şi toţi călătoreau incognito. Puterea energetică a locului a rămas aceeaşi de mii de ani, energia nu s-a schimbat, doar oamenii. Lipsesc acei maeştri spirituali care prin viu grai transmiteau discipolilor săi învăţătura sacră. Inscripţiile de pe pereţii grotelor sunt scrieri şi picturi megalitice. Unele dintre ele devin vizibile doar în anumite momente ale zilei sau în mediu mitic de iniţiere sacră. Puterea intenţiei celor ce vizitează acest Templu al Soarelui face să iasă la iveală inscripţii sau picturi pe care mulţi nu le-au văzut. Privind drumul megalitic ce străbate toată ţara noastră de la Dunăre cu vestigiile rămase în ruină şi continuând cu marele sanctuar de la Sarmizegetusa înţelegem că tot teritoriul a fost o mare şcoală iniţiatică din acele timpuri memorabile când axa, cea care unea Divinul cu umanul, străbătea muntele Omul, care era socotit centrul lumii. Cei care au străbătut muntele Omul au văzut acel monument megalitic de pe vârf unde era socotit centrul lumii sau ombilicul lumii. Alina (Păuleşti - Prahova)